#59: 11 ani de telemedicină pediatrică: PEDITEL a ajutat peste 900.000 de copii din 6.600 de localități și din peste 29 de țări.
Suntem pe primul loc în UE la încrederea în ceilalți; DN Agrar Group contruieşte o nouă fabrică de procesare a laptelui; Părți din cea mai puternică rachetă spațială europeană sunt făcute în România.
Servus! Cum te simți? Ne dăm întâlnire cu tine așa cum ne știi, entuziasmați să-ți arătăm partea plină a paharului, alcătuită din oameni curajoși, harnici și ambițioși și proiecte construite cu sens.
Schimbarea în bine pe care cu toții o visăm începe de aici, din PozitiVești. Să-ți fie de folos.
🦸🏻 Bulevardul Eroilor – Oamenii care schimbă lumea
11 ani de telemedicină pediatrică: PEDITEL a ajutat peste 900.000 de copii din 6.600 de localități și din peste 29 de țări.
Imaginează-ți că e noapte târziu și copilul tău face brusc febră, tușește sau vomită, iar tu nu știi dacă e ceva minor sau grav. Internetul e plin de sfaturi contradictorii, medicul nu răspunde și panica crește. În astfel de momente, cel mai valoros e să ai la capătul firului un pediatru care să te liniștească și să-ți spună exact ce să faci imediat.
De peste 11 ani, PEDITEL aduce sprijin medical pediatric gratuit, non-stop, pentru părinți și copii din România și diaspora. Peste 900.000 de copii din 6.600 de localități și din peste 29 de țări au primit deja sfaturi și recomandări medicale avizate, chiar și în cele mai izolate zone. Prin telemedicină pediatrică, echipa PEDITEL le oferă părinților acces rapid la medic, reducând anxietatea și vizitele inutile la spital.
Cristina Grigore, cofondatoare PEDITEL, ne explică de ce acest serviciu este unic și necesar, cum a reușit să adune o echipă de medici dedicați, impactul real asupra comunității și cele mai dificile cazuri pe care le-a întâlnit. Hai să descoperi cum funcționează un serviciu medical de excepție, bazat pe empatie, profesionalism și încredere, care oferă părinților și copiilor sprijin vital 24/7.
Cunoști oameni, produse, servicii sau povești remarcabile din România? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm? Trimite-ne propunerea ta!
📢 Aleea Veștilor Bune – Știrile care aduc progresul
🏗️ Investiții și dezvoltare
Acord pentru o fabrică de procesare a minereurilor rare. Compania americană Critical Metals (producător de minerale critice) și Nuclearelectrica (prin filiala sa, Fabrica de Prelucrare a Concentratelor de Uraniu S.R.L.) au semnat un acord pentru a crea un joint-venture 50%-50% cu obiectivul de construi și opera, la Feldioara, județul Brașov, o fabrică de procesare a pământurilor rare (minerale critice). Proiectul reprezintă primul lanț de aprovizionare complet integrat, de la mină (Groenlanda) la procesare (România), din lumea occidentală. Scopul principal este reducerea dependenței de China, care controlează peste 80% din procesarea globală a pământurilor rare.
Deși acordul este momentan neangajant, el plasează România în centrul eforturilor europene și NATO de a securiza materialele strategice necesare Apărării și inovației viitoare. Nuclearelectrica este evaluată de investitori la 16,2 mld. lei și este controlată în proporție de 82,5% de statul român, prin Ministerul Energiei.
***
Compania românească BlueSpace Technology va construi la Moreni, județul Dâmbovița, primul laborator din România și din regiune dedicat testării amprentei electromagnetice (EMI/EMC) a vehiculelor militare. Investiția, evaluată la 3-4 milioane de euro, este deja finanțată și are o importanță strategică majoră: va asigura că sistemele electronice ale vehiculelor blindate (precum modelul VLAH dezvoltat tot la Moreni) funcționează perfect și nu interferează cu alte echipamente, respectând standardele de securitate NATO. Acest demers consolidează capacitatea României de a produce și testa echipamente de apărare avansate, esențiale în contextul actual.
***
Solis Global, un start-up românesc, lansează o tehnologie unică în Europa pentru reciclarea bateriilor litiu-ion și a panourilor fotovoltaice, bazată exclusiv pe procese mecanice, fără utilizarea substanțelor chimice. Soluția permite separarea fizică a materialelor, cu emisii foarte scăzute, consum redus de energie și apă și o rată de recuperare de până la 98%. Pentru baterii, tehnologia asigură recuperarea metalelor în condiții sigure și cu un nivel ridicat de puritate, confirmat prin teste realizate în Italia, iar pentru panourile fotovoltaice permite reintegrarea aproape completă a sticlei, aluminiului, siliciului, cuprului și plasticului în ciclurile de producție. Prin această inovație, dezvoltată sub coordonarea antreprenorului român Ion Niculae, România face un pas important spre consolidarea economiei circulare și alinierea la obiectivele Pactului Verde European.
***
România se situează pe locul 6 în lume la creșterea PIB-ului real pe cap de locuitor din 2000 până în 2025, cu un avans de 180%, cel mai rapid din Europa. Potrivit analizei Visual Capitalist, România depășește state precum Polonia și Turcia și devine prima țară europeană într-un top dominat de China, Vietnam, India, Bangladesh și Kazakhstan. În 2025, PIB-ul/locuitor ajustat la puterea de cumpărare ajunge la aproape 42.000 de dolari, un indicator clar al unei convergențe economice accelerate.
Saltul vine pe fondul integrării în UE, al investițiilor străine masive, al modernizării infrastructurii și al creșterii productivității în ultimele două decenii. România și Polonia sunt campioanele regiunii, în timp ce Cehia, deja o economie avansată, continuă să progreseze. La nivel global, tendința este dublă: Asia se mișcă rapid înainte, în timp ce unele state din Orientul Mijlociu pierd teren din cauza creșterii demografice accelerate.
***
MedLife devine cea mai valoroasă companie de sănătate din România. MedLife, cea mai mare rețea de servicii medicale private din România și singurul jucător cu capital românesc din topul operatorilor, a ajuns la o capitalizare bursieră de un miliard de euro la Bursa de Valori București.
Creșterea acțiunilor arată încrederea investitorilor într-un model de business care mizează pe dezvoltare susținută și performanță operațională. La nouă ani de la listarea din decembrie 2016, MedLife are în spate un parcurs marcat de extindere accelerată, cu peste 60 de achiziții și o rețea medicală integrată la nivel național. În tot acest timp, compania a investit în tehnologizare, de la AI și roboți la drone, și în echipe medicale, extinzând accesul la servicii moderne pentru milioane de pacienți. Totodată, a devenit un reper pentru piața de capital locală, prin standardele ridicate de transparență și guvernanță.
***
DN Agrar, cel mai mare producător de lapte din Europa, anunță o investiție de 3,5 milioane de euro într-o nouă fabrică de procesare a laptelui degresat și a smântânii, care va funcționa la ferma Straja. Noua unitate va avea o capacitate de aproximativ 150.000 de litri de lapte pe zi și va începe operațiunile în toamna anului 2026. Producția se va adresa în principal piețelor business-to-business și exportului, inclusiv prin produse certificate kosher, și va permite companiei să valorifice mai eficient producția proprie într-un context european cu prețuri scăzute la laptele crud. Proiectul susține strategia DN Agrar pentru perioada 2025–2030, care vizează extinderea producției anuale până la 150–200 de milioane de litri, consolidarea lanțului valoric și creșterea prezenței pe piețele externe.
***
Lanțul britanic de restaurante Harry Ramsden’s vine în România. Renumit pentru Fish & Chips și aflat în Cartea Recordurilor Guinness, compania va deschide prima sa locație în România în martie 2026. Vizează, de asemenea, și introducerea produselor emblematice ale brandului, fondat în 1928, direct pe rafturile hipermarketurilor, marcând o extindere majoră pe piața locală de food retail.
***
Dedeman se extinde și la Mediaș. Cel mai mare retailer de materialelor de construcţii şi amenajărilor interioare din piața locală, companie cu capital românesc, își extinde rețeaua cu cel de-al doilea magazin al companiei din județul Sibiu. Acesta este ca de-a doua unitate inaugurată în 2025, după cea din Alexandria. Noul magazin a creat 150 de locuri de muncă, iar compania a ajuns la aproximativ 13.500 de angajaţi.
***
Artesana pregătește construcția unei noi fabrici de brânzeturi, investiție estimată între 8 și 10 milioane de euro, cu producție planificată pentru 2027. Noua unitate va include și sortimente italienești, precum mozzarella, și va permite creșterea capacității de producție și accelerarea exporturilor. Noi am stat de vorbă cu Iulian Donici, PR Artesana, despre povestea afacerii de familie care și-a păstrat principiile și face milioane de euro din lapte. Poți citi interviul integral AICI.
🧠 Educație, sănătate și bunăstare
TenarisSilcotub, producător român de țevi fără sudură de diametre mici și servicii conexe pentru diverse industrii, face un pas important în direcția susținerii educației tehnice prin lansarea Fundației TenarisSilcotub. Misiunea acesteia este să conecteze mai strâns școala cu industria și să aducă în atenția elevilor cultura mediului industrial încă din gimnaziu.
Fundația cu sediul la Zalău va derula programe dedicate elevilor și studenților, oferind burse, resurse educaționale și oportunități de învățare practică prin intermediul unor programe deja recunoscute în comunitate – bursele Roberto Rocca, bursele pentru studenți la universități tehnice, învățământul dual, Academia Micilor Ecologiști sau festivalul CineLatino. Anunțul vine după două decenii în care compania a investit constant în educație tehnică, direcționând peste 20 de milioane de dolari către proiecte pentru elevi și studenți.
***
Sânziana, primul dispozitiv interactiv din România care învață femeile autopalparea sânilor, a fost lansat recent în București. Creat de Ancora – Alături de tine și finanțat prin programul Start ONG, dispozitivul ghidează pas cu pas autopalparea, oferind feedback în timp real și informații despre semnalele de alarmă, noduli și recomandări medicale. Scopul său este prevenția și detectarea timpurie a cancerului de sân, o problemă majoră în România, unde multe cazuri sunt depistate târziu din lipsa educației și a programelor de screening. Dispozitivul, accesibil și ușor de utilizat, poate fi instalat în centre comunitare, spitale sau spații publice, transformând o recomandare medicală într-o rutină simplă și scalabilă.
⚙️ Tehnologie, digitalizare și AI
Părți din cea mai puternică rachetă spațială europeană sunt făcute și în România.
Agenția Spațială Europeană (ESA) a publicat detalii despre participarea României la programul rachetei Ariane 6, noua generație de lansatoare de rachete a Europei. Au contribuit peste 600 de furnizori din 13 țări europene, iar România, ca stat participant în program, a contribuit cu 0,3% la dezvoltarea celei mai puternice rachete europene. Companiile românești, deși niciuna nu furnizează un produs final complet, multe contribuie ca subcontractori cu elemente și servicii esențiale:
ICPE Electric Motors: furnizează motoare cuplu cu unghi limitat pentru sistemul de acționare care reglează fluxul hidraulic și direcționează tracțiunea motorului principal Vulcain 2.1.
Sonovision Romania: produce elemente esențiale pentru cablajul electric utilizat la testarea și verificarea la sol a subsistemelor rachetei.
Sonaca Romania: furnizează capace compozite de protecție pentru senzori și ansambluri structurale pentru boostere.
TTTech Development Romania: implicată în firmware-ul cipurilor de rețea, contribuind la sistemul de comunicație al rachetei.
Emsil Techtrans Srl: contribuie la platforma de aliniere, un echipament mecanic de suport la sol folosit pentru operațiunile de ridicare și orientare a boosterelor.
Gonzales Mecanica de Precizie: furnizează echipamente mecanice de precizie pentru operațiuni de verificare.
Aerostar: furnizează piese și ansambluri pentru toate cele trei etape ale rachetei.
***
Start-upul românesc dotLumen (.lumen), care dezvoltă un dispozitiv purtabil pentru orientarea persoanelor nevăzătoare, a atras o nouă investiție din partea EIT Urban Mobility, comunitate europeană susținută de UE pentru soluții inovatoare de mobilitate urbană. Dispozitivul, testat de peste 300 de nevăzători din aproape 30 de țări, folosește inteligență artificială pentru a permite deplasarea independentă și poate înlocui câinii ghid la un cost mult mai redus. Fondat în 2020 la Cluj de Cornel Amariei, Gabriel Chindriș și Mihai Ivașcu, .lumen a fost recunoscut la nivel european pentru inovație și impact social, consolidându-și poziția printre cele mai premiate companii deep-tech din Europa.
🫱🏻🫲🏻 Reușite și comunitate
România ajunge pe primul loc în Uniunea Europeană la încrederea în ceilalți, pentru prima dată în istoria măsurătorilor Eurostat. Cu un scor mediu de 7,3 pe o scară de la 0 la 10, românii declară că au mai multă încredere în oameni pe care nu îi cunosc decât locuitorii oricărei alte țări din UE, peste media europeană de 5,8. Finlanda și Polonia sunt și ele în partea superioară a clasamentului, în timp ce state precum Cipru, Franța sau Grecia rămân mult sub acest prag. Creșterea României nu e întâmplătoare: indicatorul a urcat constant în ultimul deceniu, de la 6,4 în 2013 la un vârf de 7,7 în 2021, arătând o schimbare solidă în modul în care ne raportăm unii la alții.
***
Alba Iulia a lansat programul „Capitala Tineretului din România 2026”, odată cu semnarea acordului care pune în mișcare Grupul de Guvernanță Locală. Titlul, câștigat cu programul #yoUthNITED și însoțit de un premiu de 50.000 de euro, vine într-un moment în care orașul încearcă să oprească plecarea tinerilor, peste 8% dintre ei alegând în ultimul deceniu să-și caute viitorul în altă parte. Primarul Gabriel Pleșa spune limpede: „viitorul orașului se construiește împreună cu tinerii, nu în absența lor”.
Programul pune accent pe spații publice transformate în Youth Hubs, zone de lounge și co-working fără obligația de consum, o aplicație pentru oportunități de implicare, cu gamification și „pașaport digital”, proiecte pentru sănătate mintală, dar și programe de orientare și carieră, de la job shadowing în instituții la festivaluri de tehnologie și robotică. Toate urmăresc aceeași direcție: să le ofere tinerilor motive reale să rămână, să revină și să construiască acasă.
***
UniCredit Bank a fost desemnată „Banca Anului” în România de revista britanică The Banker, o recunoaștere care vine într-un an-cheie pentru instituție: finalizarea fuziunii cu Alpha Bank România. Extinderea rețelei, creșterea bazei de clienți și introducerea unor servicii noi au consolidat poziția UniCredit ca al treilea finanțator al economiei românești. CEO-ul Mihaela Lupu spune că premiul confirmă transformarea accelerată a băncii, iar la nivel de grup, UniCredit primește aceeași distincție în șase țări. Pentru The Banker, performanțele țin atât de investițiile tehnologice, cât și de strategia de extindere coordonată la nivel european, care a redesenat rolul UniCredit ca bancă orientată spre viitor.
***
Un român a cumpărat The Next Web de la Financial Times. Omul de afaceri Alexandru Stan, fondatorul companiei tech Tekpon, a preluat integral publicația și conferința olandeză The Next Web (TNW) de la grupul media britanic Financial Times. Achiziția salvează site-ul de știri axat pe startup-uri și tehnologie și conferința anuală TNW, după ce FT hotărâse să le închidă. Alexandru Stan a anunțat deja planuri de a extinde evenimentele TNW, inclusiv prin organizarea de conferințe la Londra și Amsterdam. TNW Conference, lansată în 2006 la Amsterdam, este unul dintre cele mai mari și mai influente evenimente de tehnologie din Europa.
***
Programul „România Zboară Departe”, inițiat de Vola.ro în parteneriat cu The Social Incubator, a oferit 50.000 de euro pentru 20 de tineri talentați din România, sprijinind performanța în diverse domenii, de la sport și robotică, la muzică și științe. Printre beneficiari se numără Aris Gabriel Voicu, primul surfer român calificat la Campionatul Mondial de Surf Juniori, și Alexandru Jicu, elev olimpic la fizică și chimie, care se pregătește pentru competiții internaționale. Programul urmărește să ofere resurse și vizibilitate tinerilor care se confruntă cu obstacole financiare, iar implicarea creatorilor de conținut și a sportivilor consacrați a contribuit la succesul primei etape, urmând ca programul să fie extins în 2026.
***
Echipa Caiac SMile a scris istorie pentru parasportul românesc, participând cu o echipă completă de atleți în scaun rulant la prima competiție internațională de sit-ski, la Resterhöhe, Austria. Cei cinci sportivi, pregătiți de antrenoarea Bianca Stan Munteanu, au demonstrat determinare și pasiune, iar experiența acumulată îi va transforma în mentori în taberele de iarnă 2026, unde vor învăța alți participanți să practice schiul adaptat și hocheiul pe gheață, contribuind la dezvoltarea și promovarea sportului adaptat în România.
***
Evenimentul internațional Sprint With The Stars ajunge în România, cu sprijinul lui David Popovici, și aduce un format spectaculos în care înotători amatori concurează direct cu unii dintre cei mai buni sportivi ai lumii. Pe 17 ianuarie 2026, Complexul Olimpic de Natație devine scena unor curse de sprint de 50 de metri, cu opt „staruri” ale natației mondiale în bazin, un show construit ca un eveniment de entertainment sportiv și o experiență rară pentru tinerii înotători români, care vor avea ocazia să înoate cot la cot cu campioni olimpici și mondiali.
Ce tipuri de asigurări ar fi bine să avem înainte de 40 de ani.
Parteneriatul cu Allianz-Țiriac ne ajută să dezvoltăm proiectul PozitiVești și să aducem săptămânal către voi o mulțime de vești bune din România, care ne dau încredere, inspirație și curaj. Da, exemplele de asigurări care urmează sunt produsele lor, însă discuția în sine este una universală și ține de educație financiară. Important este să cunoști ce tipuri de protecție există și să alegi ce e potrivit pentru tine, fie că este un produs de la Allianz-Țiriac, fie de la orice alt furnizor.
Așadar, un checklist financiar înțelept, până la 40 de ani arată cam așa:
Protecția pentru viață și sănătate. Asta este fundația. Spre exemplu, My Protect te acoperă în acele momente grele: accidente, intervenții chirurgicale, invaliditate permanentă sau situații extreme. Gândește-te la ea ca la o centură de siguranță financiară pentru tine și pentru familia ta.
Asigurarea locuinței. Da, PAD-ul este obligatoriu prin lege, dar acoperă doar trei riscuri mari: cutremur, inundație naturală și alunecare de teren. Polița My Home acoperă restul: incendii, o inundație de la vecinul de deasupra, furt, scurtcircuite, sau alte avarii accidentale. Și oferă chiar cazare la hotel dacă locuința devine nelocuibilă. Protejezi mai mult decât un imobil, protejezi locul unde se simte în siguranță familia ta.
În ceea ce privește mașina, RCA-ul îi protejează pe alții, nu pe tine, ca șofer. De aceea CASCO este o variantă excelentă sau completarea protecției printr-o asigurare precum My Protect, ca să eviți cheltuieli mari și situații în care rămâi descoperit.
Asigurarea de călătorie. O urgență medicală simplă în altă țară poate depăși rapid câteva sute de euro. My Travel te ajută cu acoperire pentru urgențe medicale, pierderea bagajelor sau anularea călătoriei. Călătorești liniștit, fără stres.
Este un checklist care transmite maturitate financiară. Înseamnă siguranță, echilibru și mai puțin haos atunci când viața te ia prin surprindere.
📸 Belvedere – Bucuria explorării & frumusețea descoperirii
Sursa: Iulian Tănase, la protestul pentru independența justiției: „Asta e cea mai frumoasă imagine pe care am văzut-o: un băiețel e absorbit total de o carte, mama lui îi luminează paginile cu lanterna de la telefon.”
Ți-a plăcut PozitiVești? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
PozitiVești este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Lore, Alexandra, Ionuț, Tibi, Cristi, Bogdan și Doru.
Urmărește-ne pe 🟠Youtube 🟢Linkedin 🟢Facebook 🟢Instagram și 🟢TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reîntâlnim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!








Buna. Episodul nu poate fi ascultat, nu este cu audio. Dupa Peditel se opreste. :(