#64: Medicul clujean care ajută românii cu epilepsie să ducă o viață normală. A înființat 13 centre naționale.
Brickasso, copilul care transformă piesele Lego în artă: la 11 ani, cucerește deja publicul internațional; România, printre cele mai complexe economii din lume.
Servus! Am început o nouă săptămână în care punem umărul la treabă să schimbăm lucrurile în bine, cu aceeași determinare cu care o facem deja de peste trei ani, prin Hacking Work.
Azi, cu la fel de multă bucurie vă aducem în față oameni, idei și povești de la care avem enorm de învățat, ca să facem performanță. Știm că schimbarea în bine pe care cu toții o visăm începe de aici, din PozitiVești.
🦸🏻♂️ Bulevardul Eroilor – Oamenii care schimbă lumea
Medicul clujean care ajută românii cu epilepsie să ducă o viață normală. A înființat 13 centre naționale.
În România anului 2025, epilepsia rămâne o boală tratabilă, dar periculos de invizibilă, deși este clasată pe locul 3 în rândul bolilor neurologice, după accidentul vascular și scleroză multiplă. Sute de mii de oameni ar putea duce o viață aproape normală, dacă sistemul i-ar îndruma spre soluția potrivită. În realitate, mulți ajung târziu la specialist, nu intră niciodată într-un centru dedicat, iau tratamente greșite ani la rând sau sunt lăsați singuri în fața unei etichete care încă îngrozește.
Neurologul clujean Bogdan Florea vede în fiecare zi această realitate. Din experiența unu la unu cu pacienții, el spune clar: „Trăim într-o țară în care oamenii cu epilepsie nu sunt văzuți și nu sunt numărați corect. Oficial, avem puțin peste 100.000 de cazuri. În realitate, sunt cel puțin 300.000. Oamenii nu spun, se ascund, le este frică să nu piardă drepturi, joburi, șanse.”
Din 2017, el și echipa lui au ales să nu se mai uite neputincioși la statistici. Au construit, pas cu pas, o rețea națională de telemedicină în epilepsie, care le oferă oamenilor din toată țara acces la expertiză reală. Astăzi, această rețea înseamnă 13 centre de epilepsie și monitorizare EEG (înregistrarea activității electrice a creierului) în 13 orașe, peste 65.000 de pacienți incluși în sistem, aproximativ 80.000 de EEG-uri efectuate, dintre care o parte importantă monitorizări nocturne, acolo unde se ascund de fapt multe dintre crize.
Cunoști oameni, produse, servicii sau povești remarcabile din România? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm? Trimite-ne propunerea ta!
📢 Aleea Veștilor Bune – Știrile care aduc progresul
🏗️ Investiții și dezvoltare
Teraplast, cel mai mare producător român de materiale de construcții, devine lider pe piața din Ungaria, după ce deja domină piața din Republica Moldova. După investiții de peste 100 de milioane de euro în achiziții de fabrici din regiune, compania își unifică brandul: toate fabricile cumpărate vor purta numele Teraplast. „Am ales să reinvestim, nu să distribuim dividende, pentru că România nu trebuie să depindă de importuri. Modelul nostru de business funcționează și în străinătate, iar după ce am exportat produse, este firesc să exportăm și brandul”, spune Alexandru Stânean, CEO-ul companiei.
***
Universitatea Națională de Știință și Tehnologie Politehnica București demarează patru proiecte strategice în domeniul microelectronicii, cu o finanțare totală de aproape 90 de milioane de euro, obținută prin PNRR. Proiectele se derulează în parteneriat cu companii din industrie, precum Bosch, NXP Semiconductors și Aumovio, și vizează dezvoltarea de procesoare cu consum redus de energie și soluții avansate pentru cipuri, tehnologii cheie pentru sectoare precum industria auto, telecomunicațiile sau echipamentele medicale. „Ne propunem ca Politehnica București să devină un centru de excelență în microelectronică, capabil să atragă specialiști, investiții și să genereze valoare reală pentru industria din România”, afirmă rectorul Mihnea Costoiu.
***
Antreprenorul clujean Voicu Oprean, fondator și CEO al AROBS Transilvania Software, face un nou pas în extinderea grupului prin preluarea Quest Global Romania, subsidiara din România a unui mare grup IT american. Tranzacția se realizează exclusiv prin acțiuni AROBS și aduce, în premieră, un nou tip de structură de plată în strategia de achiziții a companiei. Odată cu această mutare, AROBS integrează o echipă de aproximativ 110 specialiști din Craiova și își consolidează poziția în domenii precum ingineria software, semiconductori și sănătatea digitală. Achiziția susține creșterea internațională a grupului și extinde capacitatea AROBS de a derula proiecte tehnologice complexe pentru clienți globali, cu livrare din România.
***
Chromosome Dynamics a deschis o nouă fabrică în România, dedicată producerii de inputuri agricole: produse folosite de fermieri pentru a crește și proteja culturile, precum fertilizanți, biostimulatori sau soluții pentru sol și plante. Noua unitate permite companiei să producă aceste soluții la scară mare, în condiții controlate, cu verificarea fiecărui serii de produse fabricate, pentru a asigura calitatea și siguranța utilizării în agricultură. Fabrica are o capacitate de peste 30.000 de litri pe zi și ajută compania să răspundă mai rapid cererilor fermierilor și partenerilor din România și din Uniunea Europeană. Chromosome Dynamics dezvoltă și livrează peste 400 de produse care sprijină randamentul culturilor și o agricultură mai eficientă și mai sustenabilă.
***
O nouă fabrică în județul Cluj. Compania Energom, parte a grupului francez Gonzales, a inaugurat o nouă hală de producție de 8.000 mp în Parcul Industrial Nervia din Apahida. Investiția în valoare de 7 milioane de euro vizează extinderea capacității de producție pentru sectoarele nuclear, militar și al cipurilor electronice. Odată cu această extindere, Energom intenționează să-și mărească echipa de la 170 la 250 de angajați, procesul de recrutare fiind deja în desfășurare pentru ingineri, electricieni și mecanici.
***
Lanțul american de restaurante Chili’s a intrat oficial pe piața din România, odată cu deschiderea primei unități în Mall Băneasa din București, o investiție de peste un milion de euro. Până în 2030, antreprenorii vizează deschiderea a cel puțin puțin 10 restaurante la nivel național. Deși primul restaurant este într-un mall, investitorii nu exclud locații neconvenționale, inclusiv baze militare, după un model deja testat în Europa. Pentru a păstra cât mai fidel ADN-ul brandului, echipa de management a urmat stagii de pregătire în restaurante Chili’s din Statele Unite, iar conceptul va fi adaptat local printr-un accent puternic pe furnizori români, care vor asigura peste 90% din ingrediente.
***
România se situează printre economiile cu cel mai ridicat grad de complexitate din lume, ocupând locul 26 din 145 de țări în clasamentul Harvard Growth Lab. Economia românească a urcat nouă poziții față de acum un deceniu, evoluție susținută de diversificarea exporturilor. Cu toate acestea, estimările Growth Lab indică o creștere economică moderată în următorul deceniu, de aproximativ 2,1% anual până în 2031, situând România în jumătatea inferioară a clasamentului global al ritmului de creștere. Experții atrag atenția că, deși economia are un potențial mare de creștere, avansul real poate fi accelerat doar prin reforme profunde ale statului și extinderea complexității produselor românești.
***
Dental Holding, companie românească deținută parțial de fondul Abris Capital, a cumpărat grupul grec Memodent, principalul distribuitor de consumabile stomatologice din Grecia. Memodent deservește peste 10.000 de clinici și 1.500 de laboratoare, iar fondatorii vor continua să conducă operațiunile. Aceasta este a șaptea achiziție a Dental Holding în regiune, după extinderi recente în Croația și Ungaria, și marchează consolidarea prezenței internaționale a companiei. Dental Holding vizează investiții în automatizare și platforme digitale pentru a crește eficiența și estimează venituri de peste 130 milioane de euro în 2026. Tranzacția se finalizează după aprobările autorităților.
***
Federația Română de Handbal (FRH) marchează o premieră în handbalul românesc prin prima testare teoretică online a arbitrilor și observatorilor, desfășurată pe platforma românească TestMentor.ro, dezvoltată de compania Holisun. În cadrul primei testări, 129 de oficiali au susținut examenul digital, înregistrând o rată de promovare remarcabilă de 97%.
Oliviu Matei, fondatorul Holisun, a subliniat că parteneriatul cu FRH demonstrează deschiderea sportului românesc către inovație și tehnologie. Federația anunță continuarea procesului de digitalizare la nivel local și regional, cu testări viitoare pentru arbitri juniori și pentru antrenori. „Această premieră marchează un pas important pentru modernizarea arbitrajului românesc și arată cum tehnologia poate susține excelența în handbal”, spune Constantin Din, președintele FRH.
🧠 Educație, sănătate și bunăstare
Primul Centru pentru Cultură, Sănătate și Bunăstare Socială din România a fost lansat oficial la Cluj-Napoca. Acesta îmbină cultura, sănătatea și administrația publică într-un demers interdisciplinar și funcționează ca un think tank dedicat cercetării și elaborării de politici publice orientate spre bunăstare culturală și socială.
Centrul este primul demers instituțional din țară care reunește expertize din cultură, sănătate și administrație publică într-o structură interdisciplinară. Inițiatorii subliniază că abordarea integrată răspunde unei nevoi tot mai evidente în orașele românești, unde politicile culturale, sociale și de sănătate sunt de multe ori dezvoltate separat, fără legături strategice între ele, și oferă un cadru pentru date, analize și soluții aplicabile la nivel local.
„Cultura are o putere demonstrată de a îmbunătăți starea de sănătate și de a consolida coeziunea socială. Ne dorim să facilităm un dialog constant între artiști, specialiști din domeniul sănătății și decidenți politici pentru a construi un viitor în care accesul la cultură este recunoscut ca un factor esențial pentru o viață sănătoasă și echilibrată”, a declarat Rarița Zbranca, director de program în cadrul Centrului Cultural Clujean.
***
Cercetătorii Universității Babeș-Bolyai din Cluj au publicat, la finalul lunii decembrie 2025, un studiu în revista Science Robotics care arată cum pot fi utilizați roboții ca instrumente de sprijin în psihoterapia copiilor cu tulburări de spectru autist (ASD). Realizată împreună cu o echipă internațională, cercetarea indică faptul că roboții pot contribui la menținerea implicării copiilor în terapii de lungă durată, fără a înlocui psihoterapeutul, ci completând intervenția acestuia. Studiul a inclus atât evaluări în condiții controlate, la UBB, cât și testări în centre clinice-educaționale, și a fost susținut printr-un grant european, în cadrul direcției strategice UBBMed de integrare a tehnologiei în domeniul sănătății.
***
Adolescentul Matei Mărăcineanu, în vârstă de doar 15 ani, a câștigat premiul Young Travel Photographer of the Year, categoria dedicată fotografilor cu vârste între 15 și 18 ani, în cadrul prestigiosului concurs internațional Travel Photographer of the Year. Competiția reunește fotografi profesioniști și amatori din întreaga lume și pune accent pe imagini de wildlife, peisaj și pe relația dintre om și mediul înconjurător. Fotografiile premiate au fost realizate în zona de vărsare a râului Dâmbovița în Lacul Morii, una dintre puținele arii naturale rămase în București, evidențiind valoarea acestui refugiu urban pentru păsări și biodiversitate.

⚙️ Tehnologie, digitalizare și AI
Compania românească OVES Enterprise a lansat SkyLock, un sistem bazat pe inteligență artificială care poate detecta și intercepta drone ostile. Sistemul este capabil să acopere întregul proces, de la identificarea amenințării până la neutralizare. Soluția pornește de la platforma Nemesis AI și aduce, pentru prima dată în portofoliul companiei, o abordare completă, care combină senzori la sol, analiză inteligentă a datelor și o dronă interceptoare autonomă. SkyLock este testat în prezent în condiții reale, în Ucraina, iar rezultatele sunt folosite pentru adaptarea sistemului la scenarii din ce în ce mai complexe. Obiectivul SkyLock este protejarea infrastructurilor critice și a punctelor strategice, într-un context în care utilizarea dronelor în scopuri ostile devine o preocupare tot mai mare.
***
Un român cofondator al unei tehnologii purtate de Alcaraz, Sinner sau Cristiano Ronaldo. Aurelian Nicolae, absolvent Harvard, a creat împreună cu doi colegi start-upul WHOOP – brățări inteligente folosite de sportivi de top pentru monitorizarea performanței. La Australian Open 2026, liderii mondiali au fost forțați să scoată dispozitivele din cauza regulilor anti-coaching ale Grand Slam-urilor, stârnind controverse. Sabalenka: „Îl folosim la fiecare turneu WTA, nu înțeleg de ce e interzis aici”. WHOOP colectează date despre recuperare, somn și efort – Ronaldo l-a folosit și a descoperit că vârsta lui biologică e cu 12 ani mai mică. Start-upul valorează peste 1 miliard dolari și a atras 404 milioane finanțări.
🫱🏻🫲🏻 Reușite și comunitate
Brickasso, copilul din Cluj care transformă piesele Lego în artă. La 11 ani, cucerește deja publicul internațional.
Un copil de 11 ani din Cluj reușește să atragă atenția lumii artistice printr-o formă inedită de creație: tablouri realizate integral din piese Lego. Cunoscut sub numele de Brickasso, Albert transformă pasiunea pentru joacă într-o poveste despre talent, muncă și ambiție, care începe să depășească granițele României.
Brickasso a devenit rapid un fenomen în mediul online, unde lucrările sale au adunat zeci de mii de urmăritori și milioane de vizualizări. Portretele și compozițiile create de el impresionează prin detaliu, expresivitate și complexitate, fiind deja comparate de mulți cu opere expuse în galerii de artă consacrate.
Elev în Cluj, Albert își împarte timpul între școală și pasiunea pentru artă. Fiecare lucrare presupune luni întregi de muncă, timp în care mii de piese Lego sunt așezate cu precizie pentru a da viață unui tablou.
***
De la pasiune la business internațional. Ștefan Szekely, antreprenor și campion la off-road, a creat Overlander – un brand românesc de corturi de mașină care s-a extins deja în șase țări europene (Grecia, Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovacia, Italia), urmând să deschidă showroom și în Elveția din primăvară. Corturile se montează pe plafonul oricărei mașini cu bare transversale (de la Mini Cooper la SUV-uri) și au prețuri între 3.800-10.000 lei. Brandul a pornit acum 4 ani din pasiunea pentru overlanding (turism autosuficient cu cortul pe mașină) și a generat în 2025 afaceri de aproape un milion euro, dublându-și vânzările. Deși producția are loc în China, designul și proiectarea se fac în România. Ștefan Szekely a investit aproximativ 300.000 euro în brand și a construit o comunitate de 450 de proprietari care participă la întâlniri regulate.
***
România își spune povestea în lume prin vocea lui Charlie Ottley. Celebru pentru documentarele Wild Carpathia și Flavours of Romania (pe Netflix), Charlie pornește un turneu în Thailanda, Malaezia, Chile, Peru, Columbia și UK, unde va avea proiecții video, urmate de Q&A și networking cu lideri de opinie, agenți de turism și oficiali. Va arăta lumii regiunile noastre istorice, gastronomia și frumusețea ascunsă. Face asta în parteneriat cu MEDAT și MAE, un pas curajos al autorităților prin care încearcă să combată stereotipurile și să deschidă porțile turismului într-o țară care, din păcate, se situează constant pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce privește atragerea turiștilor străini.
***
iCarte, iParte a pornit de la o recenzie de carte și a ajuns, în câțiva ani, un brand cultural cu aproape 30.000 de membri. Creat de Roxana Brănișteanu în 2018, proiectul a crescut natural: de la YouTube, la un grup privat de Facebook care a devenit rapid nucleul comunității. Scopul a fost apropierea oamenilor de lectură, indiferent de vârstă, prin dialog și interacțiune reală. Dincolo de online, iCarte, iParte a căpătat o puternică dimensiune educațională și socială. În 2023, Roxana Brănișteanu a înființat Asociația iCarte, concentrată pe ateliere de lectură pentru copiii din mediul rural, întâlniri față în față, cluburi de lectură, tabere și evenimente tematice, toate monetizate, dar construite pas cu pas, cu multe îndoieli la început.
***
România intră pe harta europeană a metalelor rare. Un studiu EY plasează România în strategia europeană anti pentru metale rare – acele materiale „invizibile” din cipuri, mașini electrice, turbine eoliene și sisteme AI. Problema este că China controlează 94% din producția globală de magneți permanenți, iar când a restricționat exporturile în 2025, Europa a pierdut 75% din livrări într-o lună. Critical Raw Materials Act vizează ca UE să proceseze 40% din necesarul propriu până în 2030 și să recicleze 25%. România participă cu trei mine strategice, finanțate cu 615 milioane euro, conform EY: Baia de Fier (Gorj), magneziu la Budureasa (Bihor) și cupru la Rovina (Hunedoara), și posibil un hub de procesare la Feldioara pentru resurse din Groenlanda. Experții EY recomandă digitalizarea arhivelor geologice și crearea unei platforme centralizate pentru investitori – „un singur punct de contact și un parcurs clar.”
***
Clujul găzduiește cea mai importantă competiție de tenis feminin din România. Este în plină desfășurare Transylvania Open, competiția WTA 250, organizată exemplar de Sports Festival sub coordonarea lui Patrick Ciorcilă. Între 31 ianuarie și 7 februarie, la BT Arena, vor fi prezente jucătoare de top precum Emma Răducanu, Sorana Cîrstea, Jaqueline Cristian, Gabriela Ruse sau Karolína Plíšková. Aflat la a șasea ediție, turneul a fost desemnat chiar de către jucătoare drept cel mai bun eveniment din lume la categoria WTA 250 în 2022 și 2023.
***
Onoare pentru Cristi Chivu la Milano. Antrenorul echipei Inter Milano va purta flacăra olimpică înaintea Jocurilor Olimpice de iarnă Milano Cortina 2026 (6-22 februarie). Comitetul Internațional Olimpic l-a desemnat alături de o altă legendă a clubului, Javier Zanetti. Gestul vine după ce Nadia Comăneci a avut același privilegiu la Jocurile de vară. România participă la această ediție cu 29 de sportivi în 8 probe.
Cristi Chivu antrenează echipa Inter Milano din iunie 2025, club la care a strălucit și ca jucător. Sub conducerea sa, Inter are rezultate excelente în Serie A, aflându-se pe primul loc în clasament. Chivu este apreciat și iubit de fanii nerazzurri, fiind văzut ca o continuare a tradiției clubului - de la legendă pe teren la constructor de succes de pe bancă.
Strada Speranței – Primii pași ai unor visuri mari
Brânza frământată de Colțești
Afacerea De Colțești a pornit în 1994 cu câteva vaci, un telefon cu semnal pe deal și multă muncă manuală. Primele livrări le făceau personal, din sat în magazinele din Alba și Cluj, fără infrastructură sau echipă. Au crescut încet, păstrând rețetele simple și laptele românesc, chiar și când au trecut la producție modernă. Brânza frământată de Colțești a ajuns între primele 100 brânzeturi din lume în clasamentul Taste Atlas. Preț: 50 lei/kg.
De ce tratăm momentele în care nu avem dreptate ca și cum ar fi jenante, în loc să fie educative?
Săptămâna aceasta, provocarea este să investighezi o perspectivă cu care nu ești deloc de acord. Pune întrebări, citește păreri, rămâi în disconfort și ascultă. Ascultă în exterior, dar ascultă-te și pe tine în interior: cât de greu îți este să faci asta?
Această deschidere și capacitatea de a admite că nu deții întotdeauna adevărul are un nume: smerenie intelectuală. Este abilitatea de a tolera ideea că cunoștințele tale nu sunt absolute și că există lucruri noi de învățat, mai ales din perspective diferite.
Dacă vrei să-ți explorezi nivelul de smerenie intelectuală, am publicat un instrument util în SoNexy, rețeaua socială pentru învățare. Îl găsești aici.
💡Doza de inspirație pentru o săptămână cu spor.
O conversație densă, vie, despre viitorul muncii. 11 lideri, 3 întrebări, despre ce merită să înveți acum, cum rămâi relevant și cum crești lideri noi într-o perioadă în care „așa am făcut mereu” devine cel mai scump obicei:
Ți-a plăcut PozitiVești? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
PozitiVești este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Lore, Ionuț, Tibi, Cristi, Bogdan și Doru.
Urmărește-ne pe 🟠Youtube 🟢Linkedin 🟢Facebook 🟢Instagram și 🟢TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reîntâlnim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!







