PozitiVești #42
Cum a ajuns un start-up românesc să aibă clienți în TOATE țările din UE: Fondatorii și-au propus să vândă din Alaska până în Noua Zeelandă; „Efectul fluturelui” și puterea gesturilor mici.
Servus! Îți propunem să-ți lași mintea să respire puțin aer proaspăt din PozitiVești, locul unde binele e la ordinea zilei, iar oamenii construiesc și pășesc pe drumuri care unesc.
Trimite ediția de azi celor cărora crezi că le-ar prinde bine!
🚀 Calea Victoriei – Succesele care dau curaj
Cum a ajuns un start-up românesc să aibă clienți în TOATE țările din UE. Fondatorii și-au propus să vândă din Alaska până în Noua Zeelandă.
INKI este startupul românesc care închiriază laptopuri, telefoane, desktopuri și tablete pentru companii, cu servicii complete de management și asigurare. Fondat în 2021 de Liviu Huluță, Cristian Darie, Karoly Kiss și Andrew Shailer-Smith, a ajuns în doar trei ani să vândă către aproape 600 de clienți din toate cele 27 de țări ale Uniunii Europene – de la start-upuri tech și agenții de marketing, până la școli private și instituții financiare precum Intesa Sanpaolo.
Cifra de afaceri s-a dublat într-un singur an, de la 3,7 milioane lei în 2023 la 7,7 milioane lei în 2024 și au reuși să atragă alături de ei investitori puternici precum Helvetia Ventures și Logo Ventures. Acum echipa își propune să ajungă la o evaluare de 100 de milioane de euro până în 2030 și clienți în întreaga lume.
Liviu Huluță, CEO și cofondator INKI, ne spune cum construiești un business european din România, care sunt clienții lor, ce servicii noi urmează să fie lansate, ce provocări ascunde scalarea internațională și ce sfaturi are pentru antreprenorii care visează să cucerească piețele globale.
Cunoști oameni, produse, servicii sau povești remarcabile din România? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm? Trimite-ne propunerea ta!
📢 Aleea Veștilor Bune – Știrile care aduc progresul
UTCB a lansat prima platformă digitală integrată din învățământul superior românesc: un ecosistem universitar complet centrat pe student.
Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB) a lansat, în colaborare cu firma românească HOLISUN, o platformă digitală complet integrată, care transformă fundamental modul în care studenții, cadrele didactice și personalul administrativ interacționează cu instituția. Este prima soluție de acest tip din învățământul superior din România care unifică toate procesele academice și administrative într-un singur sistem digital accesibil, conectat și personalizat.
Platforma oferă acces în timp real la note, burse, programări, plăți, documente și comunicare directă cu secretariatul sau cadrele didactice. Studenții își pot actualiza datele personale, primesc notificări automate despre activitatea academică și pot efectua plăți online în mod securizat. De partea cealaltă, personalul universitar beneficiază de trasabilitate completă a solicitărilor și reducerea semnificativă a sarcinilor birocratice. Sistemul este integrat cu toate platformele deja utilizate de UTCB, de la admitere, doctorat, practică sau burse, până la bibliotecă, registratură și instrumente de învățare online (Microsoft Teams, Moodle). Oferă suport multilingv (română, engleză, franceză), import de date istorice și funcționalități moderne precum auditul acțiunilor și notificări în timp real.
Prin această inițiativă, UTCB devine una dintre primele instituții din România care construiește un ecosistem universitar digital coerent, scalabil și centrat pe utilizator, în acord cu standardele internaționale și aspirațiile rețelei europene EU-CONEXUS.
Medicai, furnizor de soluții de imagistică medicală, vizează SUA ca piață principală până la finalul lui 2025.
Medicai, o companie fondată în România care oferă soluții digitale pentru accesul și partajarea imaginilor medicale, își accelerează expansiunea în Statele Unite și estimează că această piață va genera aproximativ 50% din veniturile totale până la sfârșitul anului 2025. În 2024, contribuția SUA era de doar 10%.
Medicai dezvoltă soluții digitale care permit medicilor, clinicilor și spitalelor să acceseze și să partajeze imagini medicale în mod rapid și securizat. Cea mai folosită soluție este platforma cloud PACS, conectată direct la echipamentele de imagistică precum CT, RMN sau radiografii. Aceasta oferă acces facil la datele medicale din aplicații web și mobile.
În prezent, Medicai are 70 de clienți în România, SUA, Marea Britanie și India. SUA este piața cu cea mai mare creștere: dacă în 2024 compania avea doar 2 clienți americani, acum are 25 și estimează că va ajunge la 50 în 2025 – mai mult decât în România.
Extinderea pe piața americană s-a realizat cu o investiție de aproximativ 200.000 de euro, direcționată în principal către marketing digital – o strategie care a precedat formarea unei echipe locale.
Maia Morgenstern dă viață personajului bunica Hester Frump în serialul „Wednesday”.
Actrița Maia Morgenstern interpretează, în premieră, rolul bunicii Hester Frump în versiunea dublată în limba română a unuia dintre cele mai populare seriale ale momentului: „Wednesday”, semnat de Tim Burton. Cu umor, carismă și sarcasm, actrița transformă personajul într-o apariție memorabilă.
În completarea distribuției vocale, renumita actriță și fostă prezentatoare de televiziune Corina Dănilă revine în atenția publicului, redublând un nou personaj memorabil – Dr. Rachael Fairburn. Cu o voce caldă, expresivă și puternică, Corina Dănilă adaugă un plus de profunzime acestui personaj complex, devenind astfel parte din universul întunecat al serialului „Wednesday”.
Planable, un start-up fondat la Cluj, a fost cumpărat de SE Ranking, lider global în SEO.
Lansat în 2016 de trei tineri din Republica Moldova, Planable este o platformă care ajută echipele de marketing să colaboreze eficient când creează postări pentru rețelele sociale. Astăzi are peste 7.000 de echipe care folosesc produsul în 120 de țări, a facilitat crearea a peste 26 de milioane de postări și a atras investiții de peste 740.000 de dolari.
Startup-ul a fost achiziționat de SE Ranking, un jucător important în domeniul SEO, cu peste un milion de utilizatori. Cele două companii vor colabora pentru a oferi echipelor de marketing soluții integrate de promovare, atât în social media, cât și în căutările online. Planable va rămâne un produs independent, cu echipele din București și Chișinău continuând dezvoltarea platformei.
Ștefania Uță, aur și record la Campionatul European U20 la 400 m garduri. România are o nouă campioană europeană la atletism! Ștefania Alexandra Uță (17 ani) a cucerit medalia de aur la Campionatele Europene U20, în proba de 400 m garduri, cu timpul de 55,55 secunde, doborând recordul competiției vechi de 20 de ani. Antrenată de Alina Enescu, Ștefania a făcut o cursă senzațională, depășindu-și rivala pe ultimii metri și impunându-se la o sutime diferență.
***
AROBS Group, companie românească de tehnologie listată la bursă, a achiziționat firma americană Codingscape, specializată în consultanță și dezvoltare software, pentru 16 milioane de euro. „Achiziția, care aduce tarife de trei ori mai mari decât în România, ne ajută să schimbăm percepția și să jucăm la alt nivel în SUA”, a declarat Voicu Oprean, fondator și CEO AROBS. Tranzacția a fost inițiată în urma unui eveniment de business la Dubai, în 2023, după ce un alt cumpărător a renunțat la negocieri.
***
Elevii români au obținut rezultate remarcabile la cea de-a doua ediție a Olimpiadei Internaționale de Inteligență Artificială, desfășurată între 2 și 9 august 2025 la Beijing, unde au participat 310 elevi din 63 de țări. Echipa României a venit acasă cu o medalie de aur, cinci de argint și trei de bronz. Elevii au fost coordonați de profesori din București, Cluj, Orăștie și Timișoara, iar România a fost prezentă și în structura de organizare internațională prin cadre universitare de la Universitatea din București. Evenimentul a fost realizat în colaborare cu universități din marile centre universitare din țară și Asociația Uniunea Profesorilor de Informatică din România.
***
BT sprijină dezvoltarea celui mai mare parc comercial din Transilvania, URBANO Shopping & Living, printr-o finanțare de peste 16 milioane de euro. Proiectul realizat de URBANO Group, va transforma, începând cu anul 2026, localitatea Florești din județul Cluj într-un hub comercial. Prima etapă a proiectului Urbano Shopping & Living va integra peste 30 de retaileri într-un mix format dintr-o galerie comercială multi-brand, un retailer de bricolaj, un hipermarket, un supermarket și un fast-food hub de tip drive-thru. A doua fază a proiectului, a cărui valoare totală se ridică la 100 de milioane de euro, va fi construită în perioada 2026 – 2028. Proiectul va genera peste 500 de locuri de muncă pe parcursul realizării acestuia și după finalizare.
***
Tezaurul dacic, salvat digital. Două brățări dacice din aur, parte a colecției Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), au fost scanate 3D la rezoluție înaltă, într-un proiect dedicat conservării digitale a patrimoniului arheologic. Artefactele, celebre pentru rafinamentul artistic și valoarea simbolică, provin din zona Munților Orăștiei și sunt ilustrative pentru prestigiul elitelor dacice din Antichitate. Digitizarea lor presupune tehnologii avansate, adaptate particularităților aurului, material dificil de scanat din cauza reflexiilor și formei spiralate sensibile. Modelele 3D sunt deja disponibile pe site-ul MNIR și în expoziția Tezaur istoric, și oferă publicului o nouă perspectivă asupra acestui patrimoniu excepțional, în era digitală.
***
La Reghin, în inima Transilvaniei, fabrica Hora transformă lemnul pădurilor românești în instrumente muzicale. Fabrica „Hora”, cel mai mare producător de instrumente muzicale din lemn din Europa, transformă anual aproximativ 1.000 de metri cubi de lemn în 36.000 de instrumente – viori, chitare, mandoline, violoncele sau cobze – exportate în zeci de țări din întreaga lume. Lemnul este uscat natural între 3 și 10 ani, uneori chiar 35 de ani, înainte de a deveni parte dintr-un instrument muzical. În proces, fiecare bucată este prelucrată în proporție de 40–50% manual. WWF subliniază faptul că „fabrica din Reghin nu este doar o poveste despre meșteșug, ci și o demonstrație economică”.
***
De la vis la meserie: Barmasters Empowered deschide uși spre cariere, oferă încredere și independență financiară. În șase orașe din țară, 120 de participanți din medii vulnerabile au învățat, alături de mentori, tot ce presupune ospitalitatea – de la mixologie și arta cafelei, la comunicare și lucru în echipă. Pe lângă certificările recunoscute la nivel național și internațional, programul le-a dat încredere în sine. „Am pornit cu multe întrebări, dar am terminat programul cu și mai multe răspunsuri, cu încredere și cu dorința de a merge mai departe”, spune Robert Aniculăesei, unul dintre absolvenți.
***
Kronaero intră pe aeroportul din Chișinău cu o investiție de 6 milioane de euro. Compania românească a început, din 1 august, să opereze pe Aeroportul Internațional din Chișinău, după o investiție de 6 milioane de euro. Firma asigură servicii de handling pentru 37 de zboruri operate de Wizz Air și FlyOne și a obținut o cotă de piață de 35%. Banii au fost alocați pentru echipamente moderne, pasarele noi, autobuze și angajarea de personal. Planurile includ investiții suplimentare de 4 milioane de euro și extinderea operațiunilor către alte aeroporturi din regiune.
***
Primul service GSM cu regim self-service din România s-a deschis la Iași. Clienții vin cu telefonul și piesele de schimb achiziționate, iar reparațiile le fac singuri, folosind echipamentele profesionale puse la dispoziție de service. Fondatorul, Marian Abutoaiei, unul dintre pionierii service-urilor GSM din țară, subliniază că proiectul oferă independență consumatorilor, susține comunitatea tech și ajută mediul prin prelungirea duratei de viață a dispozitivelor.
Ce acoperă, de fapt, o asigurare de sănătate?
Când vorbim despre asigurări de sănătate, ne gândim automat la boli grave. Dar adevărul e că cele mai utile beneficii sunt cele de zi cu zi: consultațiile, analizele, investigațiile sau intervențiile minore care pot apărea pe nepregătite și ne pot afecta bugetul.
O asigurare ca SanaPro de la Allianz-Țiriac oferă sprijin real pentru situații medicale frecvente:
✔ Consultații la medici de familie, pediatri și specialiști din peste 30 de domenii
✔ Analize de sânge și investigații imagistice (ecografii, RMN, EKG, CT, etc.)
✔ Intervenții și tratamente ambulatorii sau chirurgicale
✔ Internare de zi sau continuă, inclusiv cu tratamente și medicamente
✔ Transport cu ambulanța, când e nevoie de intervenție rapidă
✔ A doua opinie medicală pentru cazurile complexe
✔ Teleconsultații și asistență medicală 24/7 prin DoctorChat
Cu clauza de prevenție, sunt incluse analize extinse și consultații regulate pentru a detecta problemele din timp, inclusiv pentru copii. Pentru că, în final, sănătatea înseamnă prevenție, iar educația financiară înseamnă și asta: să știi că prevenția e mai ieftină decât tratamentul și că o decizie luată azi poate însemna siguranță, liniște și bani economisiți mâine.
🗣 Piața Sfatului – Ideile care scot scântei
„Efectul fluturelui” și puterea gesturilor mici: cum pot un pas de dans sau un zâmbet să schimbe lumea?
Un gest mic, o zi schimbată: dintr-un scurt moment de dans printre copii pornește o lecție despre puterea intențiilor bune. Oana Cojuhovschi ne arată prin exemplul personal cum un zâmbet, un „mulțumesc”, ori grija discretă pentru ceilalți pot declanșa „efectul fluturelui” care modelează destine.
Citește tot articolul și descoperă cum, în doar câteva clipe, bunătatea de zi cu zi poate face lumea mai caldă, începând chiar cu tine.
🌱 Strada Speranței – Primii pași ai unor visuri mari
Mici și bere – pictură în ulei
Lucian Prună pictează nostalgia cu o precizie aproape fotografică, iar „mici și bere" devine un fragment viu din memoria colectivă a României. Format la Florence Academy of Art, Lucian aduce pe pânză detalii din viața cotidiană care spun povești reale, recognoscibile pentru o întreagă generație. Pictează doar după obiecte reale, ceea ce dă lucrărilor sale autenticitate și căldură. Cu peste 200.000 de urmăritori, Lucian a transformat amintirile în artă virală. Această lucrare în ulei e o fereastră spre trecutul recent – românesc, comun și personal. Preț: 900 lei.
Exprimarea vulnerabilității nu este același lucru cu a fi vulnerabil.
Cam în ce proporție ar fi bine să se vorbească într-o echipă despre ce e bine și ce e mai puțin bine? Nu știm procentajul, dar știm sigur că e esențial să nu ascundem aceste lucruri sub preș. Iar siguranța psihologică este ceea ce ne dă voie să scoatem la luminnă greșelile, temerile și ceea ce ne frământă.
În mod contraintuitiv, siguranța psihologică nu înseamnă o lăfăire în care ne simțim bine și suntem drăguți unii cu alții. Ci înseamnă că există o „convingerea comună că echipa este un loc sigur pentru asumarea de riscuri interpersonale”.
Are câteva elemente cheie, precum libertatea de a vorbi fără frică, respectul reciproc și încurajarea contribuției.
S-au scris multe despre subiect și te invităm să-l aprofundezi, dar până atunci îți propunem în exercițiul săptămânii o acțiune simplă care ar putea crește nivelul resimțit de siguranță: în următoarea ședință, cere opinia persoanei care, de obicei, vorbește cel mai puțin. Sau poți face asta în orice alt context în care observi pe cineva mai tăcut.
Dacă vrei să înveți alte modalități de a cultiva siguranța psihologică, am scris pe SoNexy.
📸 Belvedere – Bucuria explorării & frumusețea descoperirii
Florin Ghebosu este pasionat de fotografie de ceva ani buni și este încântat de direcția în care merge. A urmat cursurile școlii de fotografie „Francisc Mraz”/Fotopoetica, dar poate spune că este și autodidact în mare parte. Îl atrag foarte mult oamenii ca personaje în proiectele sale și caută o apropiere cât să-i permită să surprindă o mică parte din caracterul lor. I se pare că, atunci când reușește să surprindă asta, adaugă o amintire plăcută în jurnalul vizual al vieții sale.
De doi ani face parte dintr-un grup numit „Photorama”, înființat împreună cu câteva colege din ani diferiți ai Fotopoeticii. Ideea din spatele grupului a fost să creeze o arhivă fotografică de portofolii și proiecte pentru o prezentare mai bună și, de-a lungul timpului, să devină o comunitate mai mare.
Despre această fotografie, Florin ne spune:
„Fotografia face parte din proiectul «Teleorman» și este realizată în bâlciul din Alexandria, unde am fost plăcut surprins să observ cât de deschiși erau oamenii în fața aparatului foto. Am reușit să surprind atmosfera destul de bine aici – zâmbetul cald al domnului de la bilete e în ton cu peisajul artificial, în culorile calde ale furgonetei și soarelui de becuri ce încă nu și-au arătat razele.”
Ți-a plăcut PozitiVești? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
PozitiVești este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Lore, Alexandra, Ionuț, Tibi, Cristi, Bogdan și Doru.
Urmărește-ne pe 🔵Youtube și ascultă-ne pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Ne întâlnim online și pe 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reîntâlnim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!








