PozitiVești #44
Ajungem MARI: Cum au schimbat 11.000 de voluntari viețile a peste 3.500 de copii din sistemul de protecție; Semnează petiția #VremLegeaBurnout; Nu părăsiți zona de confort, de Tibi Codorean.
Servus! În fiecare colț al României există oameni și inițiative care dovedesc că binele prinde rădăcini atunci când e făcut cu inimă și perseverență. De la voluntari care transformă vieți și antreprenori care reinventează piețe, la cercetători, artiști și comunități unite de aceleași visuri – toate aceste povești arată că progresul nu e doar posibil, ci deja se întâmplă.
Dă binele mai departe prietenilor, colegilor și cunoscuților tăi!
🦸♀️ Bulevardul Eroilor – Oamenii care schimbă lumea
Ajungem MARI: Cum au schimbat 11.000 de voluntari viețile a peste 3.500 de copii din sistemul de protecție.
În 2014, o mână de oameni curajoși au pornit pe un drum care părea imposibil: să le ofere copiilor din sistemul de protecție din România afecțiune, educație și șansa de a visa. Din acea mână de oameni s-a născut Ajungem MARI, programul care, în mai bine de 10 ani, a sprijinit peste 3.500 de copii și tineri cu ajutorul a peste 11.000 de voluntari, din 27 de județe, pe lângă București.
Aproape 36.000 de copii trăiesc astăzi în sistemul de protecție din România. În spatele fiecărui număr este un chip, o poveste și o nevoie profundă de afecțiune și siguranță. Prin programul Ajungem MARI, aceștia primesc ajutor la școală, merg pentru prima dată la teatru, la muzeu sau în tabere de dezvoltare personală, descoperă ce pasiuni au, fac psihoterapie și participă la ateliere de consiliere vocațională. Datorită acestei inițiative, mulți copii din centrele de plasament au terminat facultăți, și-au descoperit pasiunea, au transformat-o într-o meserie și acum trăiesc independent.
Pentru echipa Ajungem MARI, zâmbetul unui copil care până ieri se simțea „invizibil” și astăzi ridică mâna cu încredere e cea mai mare recompensă. Mărturii emoționante precum „Aș fi vrut ca mama mea să fie ca tine, să mă certe uneori, dar să fie mereu acolo” arată cât de mult contează prezența constantă și atenția oferită copiilor.
Iarina Taban, fondatoarea programului Ajungem MARI, ne împărtășește cum traumele copiilor pot fi transformate în încredere, iar fiecare gest de atenție și iubire poate schimba vieți.
„Copiii încep să creadă în ei înșiși. Dintr-un copil care spunea: «nu pot, nu are rost», începe să se contureze un tânăr care spune «vreau să fiu inginer», «vreau să fac sport de performanță», «vreau să reușesc în viață». Este uimitor cum încrederea, susținerea și exemplele pozitive pot transforma timiditatea și resemnarea în visuri și determinare.”
Cunoști oameni, produse, servicii sau povești remarcabile din România? Ce model excepțional ai descoperit și ai vrea să afli mai multe despre el? Despre cine crezi că merită să scriem și ce ai vrea să-l întrebăm? Trimite-ne propunerea ta!
📢 Aleea Veștilor Bune – Știrile care aduc progresul
Semnează petiția #VremLegeaBurnout: România are nevoie de protecție reală împotriva epuizării profesionale.
Burnoutul este o realitate care afectează milioane de oameni, inclusiv în România. Cu toate acestea, țara noastră nu are încă o lege care să recunoască și să prevină epuizarea profesională, deși alte state europene au făcut deja pași concreți în această direcție.
Alături de Declic, am lansat petiția națională pentru recunoașterea și reglementarea burnoutului. O astfel de lege ar fi un pas esențial spre o cultură a muncii mai sănătoasă și mai echilibrată, unde oamenii nu sunt sacrificați în numele unei „productivități” prost înțelese. Petiția propune un cadru legislativ care să stabilească măsuri concrete pentru prevenirea stresului ocupațional și sprijinirea angajaților afectați de burnout.
Ajută-ne să strângem 25.000 de semnături. Poate că nu te privește acum, dar ar putea fi vorba despre tine, despre partenerul tău, despre colegul tău, despre copilul tău într-o zi. Burnoutul ne privește pe toți. Și fiecare semnătură contează.
Semnează petiția și dă-o mai departe colegilor, familiei și cunoscuților.
De asemenea, am lansat și primul imn artistic al unei inițiative legislative din România – piesa „Raport Final”, strigătul unei generații epuizate, ignorate, abuzate în numele „productivității”. Ascult-o pentru un plus de motivație.
Cum a reinventat piața de carte antreprenorul Andrei Ruse, fondatorul editurii Hyperliteratura.
Povestea Editurii Hyperliteratura începe cu două ingrediente: curaj și pasiune. Andrei Ruse, scriitor și om de presă culturală, a ales în 2016 să-și asume rolul de antreprenor, dar nu după regulile clasice, ci cu gândul de a „face mai mult pentru autorii români”.
Dincolo de cifre, peste 50 de titluri publicate și câteva best-selleruri precum Memorialul Durerii sau Primăvara la Bug, ineditul stă în felul în care Hyperliteratura a reinventat relația dintre editură, autor și public. Cititorii au fost implicați direct în proces, iar fiecare campanie de crowdfunding a devenit o poveste de comunitate. Rezultatul? O editură mică, dar cu un profil aparte, capabilă să aducă pe aceeași copertă influenceri, istorici și poeți de secol XIX.
În spatele acestor reușite există și multă vulnerabilitate. Andrei recunoaște că începutul a fost marcat de anxietate și nesiguranță, dar tocmai aceste încercări i-au dat reziliența de azi:
„Dacă editura ar da faliment vreodată, vina ar fi doar a mea, nu a guvernului, economiei sau cititorilor. Deciziile greșite sunt mereu ale liderului.”
La Câmpia Turzii, în serele și laboratoarele stațiunii private de cercetare HEKTAR, cresc legumele viitorului.
O echipă de horticultori români dezvoltă la Câmpia Turzii hibrizi adaptați climei și solului local, folosind doar metode naturale de ameliorare, fără inginerie genetică. Printre „vedetele” create se numără gogoșarul Traian F1 cu pulpă groasă, vinetele Minerva F1 cu puține semințe sau castravetele Prut F1, care nu devine amar nici în verile toride. Toate aceste soiuri poartă nume românești, evocând regiuni și figuri istorice, pentru a păstra identitatea locală.
Procesul prin care un hibrid ajunge din laborator pe câmp este de durată: poate trece și un deceniu până când o varietate este stabilă și validată de producători. În sere, polenizarea se face manual sau cu ajutorul bondarilor, fiecare floare fiind atent marcată și urmărită. Doar câțiva hibrizi reușesc să treacă toate testele de rezistență, gust și productivitate și să ajungă pe piață.
Levente Szell, CEO-ul companiei, declară că: „Fără validare pe teren nu are rost să scoți un produs pe piață”, dar și fără cererea consumatorilor pentru produse locale, investițiile riscă să nu continue. Hibrizii de la Câmpia Turzii nu sunt doar o soluție agricolă, ci și o încercare de a păstra gustul și identitatea legumelor românești într-o piață dominată de importuri.
Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș lansează un program de masterat intitulat „Medicină stomatologică pentru pacienții cu nevoi speciale”, începând cu noul an universitar. Programul va pregăti medici capabili să ofere tratamentul stomatologic pacienților vulnerabili – persoane cu dizabilități, boli cronice sau afecțiuni complexe – și să creeze o legătură între stomatologia modernă și nevoile specifice ale acestora. Pentru început, vor fi disponibile 20 de locuri, dintre care jumătate finanțate de la buget și jumătate cu taxă, iar înscrierile au loc în perioada 1-4 septembrie.
Absolvenții vor putea profesa atât în clinici private, cât și în spitale sau centre de îngrijire. Vor beneficia de o pregătire interdisciplinară care integrează stomatologia cu alte specialități medicale, precum cardiologia, neurologia sau oncologia. Noul masterat contribuie la reducerea inegalităților de acces la tratamente stomatologice pentru pacienții vulnerabili și îmbunătățește standardele de îngrijire, reducând riscurile și complicațiile medicale.
***
Investiție de 535 milioane de euro și 700 de locuri de muncă la Victoria, Brașov. Statul român și compania germană Rheinmetall, cel mai mare producător european de armament, au convenit să construiască în orașul Victoria o fabrică de pulberi pentru muniție, care poate deveni printre cele mai moderne din lume. Investiția este estimată la 535 milioane de euro și va dura trei ani, începând din 2026. Proiectul va crea 700 de locuri de muncă directe și va asigura României independența în producția de materii prime pentru industria de apărare. Mai mult, statul român a obținut condiții avantajoase, inclusiv implicarea furnizorilor locali și un rol activ în deciziile majore. Această investiție vine în completarea proiectelor deja anunțate de Rheinmetall în România, după ce la începutul lunii august am anunțat aici că producătorul german începe producția de transportoare Lynx în România, la Mediaș.
***
MINA, primul muzeu de artă imersivă din România, deschide un nou spațiu permanent. După București și Cluj, pe 26 septembrie, Iași devine al treilea oraș care găzduiește un astfel de muzeu, marcând un moment aniversar la doi ani de la lansarea proiectului. Publicul va putea descoperi în premieră spectacolul „Matisse: The Immersive Show”, un omagiu vizual adus universului artistic al lui Henri Matisse și celebrului tablou La Blouse Roumaine.
Programul muzeului va aduce și alte producții spectaculoase, de la călătorii în timp prin Egiptul Antic și lumea dinozaurilor, până la explorarea universului și a misiunii lui Dumitru Prunariu. Experiența este completată de MINA Kids, un spațiu interactiv cu 15 instalații digitale, creat pentru copii între 3 și 12 ani.
***
Rubik Hub accelerează inovația în sănătate. Aflat la opta ediție, pentru prima dată acceleratorul își concentrează toate resursele pe soluții din domeniul medical, de la medtech și healthtech, până la sănătate digitală și mintală. Programul, desfășurat între octombrie și februarie, este gratuit și oferă acces la mentori internaționali, investitori, un bootcamp fizic la Milano și un Demo Day final. Sunt așteptate echipe europene cu prototip sau Minimum Viable Product, pregătite să își valideze tehnologiile și să intre pe piață.
***
Din toamna acestui an, cea de-a treia bibliotecă mobilă BookTruck, proiect al Asociației Cărțile pe Față, va porni prin satele din județul Cluj, aducând lunar peste 1.000 de cărți copiilor din peste 20 de comunități. Dubița, recent personalizată de artista murală Alexa Lincu, a fost prezentată în premieră pe 24 august la librăria Bookstory, în cadrul unui eveniment ce a îmbinat lansarea unei noi cărți pentru copii cu o campanie de susținere a bibliotecii mobile. În cei patru ani de existență, proiectul BookTruck a parcurs peste 50.000 km și a adus bucuria lecturii la mai mult de 5.000 de copii, fiind sprijinit de voluntari, donatori și iubitori de carte care cred în puterea educației prin lectură.
***
Ioana-Steliana Barbu, o tânără din Tulcea, a câștigat medalia de aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică 2025, desfășurată la Taipei. Absolventă a Colegiului „Spiru Haret” cu media 9,98 la Bacalaureat și studentă la Automatică și Calculatoare în București, Ioana s-a remarcat prin rigoare și pasiune, trecând printr-o competiție extrem de dificilă, unde participanții rezolvă probleme complexe de logică lingvistică fără resurse externe. Ioana își dorește să ajute la promovarea și organizarea acestei olimpiade în România, fiind deja inclusă în campania „100 de tineri pentru dezvoltarea României”.
***
Dacia câștigă teren. În primele șapte luni din 2025, piața auto europeană a stagnat, cu circa 7,9 milioane de mașini noi înmatriculate, aproximativ același nivel ca în 2024. În acest context, Dacia a reușit o creștere de 2,7%, vânzând 362.839 de unități față de 353.155 anul trecut. Cota de piață a urcat la 4,6%, depășind producători importanți precum Hyundai (4%), Kia (4%), Ford (3,3%), Opel (3,4%), Volvo (2,8%) și Nissan (2,4%).
***
UiPath ajunge în administrația publică din România. Compania fondată la București și devenită primul unicorn românesc, va aduce automatizarea în cel puțin 18 instituții publice până la sfârșitul acestui an. Proiectul este finanțat prin PNRR cu aproape 15 milioane de euro și va înlocui munca repetitivă – completarea formularelor, verificarea datelor sau copierea de informații – cu programe software capabile să facă aceleași lucruri rapid și fără erori. În total, vor fi digitalizate peste 240 de procese. Dacă va fi implementat cu succes, ar putea deveni un model pentru modernizarea altor zone ale administrației publice.
***
Hai cu noi în Tabăra PozitiVești, între 11-14 septembrie, la Breb, în Maramureș.
Am pregătit o experiență intensivă unde vei învăța ce poți face mai bine în businessul tău, să comunici cu impact și să dezvolți strategii de creștere. Împreună cu mentori cu experiență demonstrată în piața românească, vei explora metode și instrumente pe care le poți aplica imediat:
Mihai Bonca, fondatorul Brand Architects – Scalarea businessului și gândire strategică
Andrei Lasc, fondator și brand catalyst POARTA 9 – Identitatea vizuală și arhetipuri de brand
Invitat surpriză – Mai multe detalii în curând.
Doru Șupeală, fondatorul Hacking Work & PozitiVești – Comunicare de impact și poziționare strategică
Sesiunile din tabără îți oferă ocazia să îți clarifici strategia de business, să înveți cum să comunici memorabil și să descoperi cum să transformi o idee bună într-un business profitabil. În plus, „sala de cursuri” este, în principiu, în aer liber. În loc de birouri, scaune ergonomice și aer condiționat vom folosi baloți de paie, pălării și ochelari de soare și aer curat cu miros de fân, din producția locală. Ne vedem în tabără? Mai multe detalii aici.
Protecție + economisire: cum construiești un viitor sigur, pas cu pas.
Un plan de viitor solid nu înseamnă doar să ai o plasă de siguranță pentru neprevăzut, ci și să pui bani deoparte pentru ce îți propui. Ai nevoie de o soluție care face ambele lucruri: te protejează când apare ceva neașteptat și te ajută să atingi obiectivele importante.
Asigurările cu componentă de economisire funcționează simplu: alegi o sumă lunară potrivită, din care o parte acoperă riscurile, iar cealaltă parte se acumulează într-un cont personal. În cazul poliței Partener de la prietenii de la Allianz-Țiriac, acești bani sunt investiți cu prudență, iar suma strânsă poate crește constant.
Poți adăuga clauze suplimentare pentru spitalizare, intervenții chirurgicale sau alte situații neprevăzute. Dacă viața te ia prin surprindere și nu mai poți plăti o perioadă, poți întrerupe plata până la 12 luni, fără să pierzi complet protecția.
Dacă se întâmplă ceva grav și nu mai ești alături de cei dragi, familia ta va primi nu doar suma asigurată, ci și un bonus de fidelitate de 0,5% pe an și o parte din profitul acumulat.
Astfel, planul pe care l-ai început merge mai departe, în orice situație. Iar dacă ajungi cu bine la finalul contractului, primești suma acumulată, fără taxe, și poți recupera până la 25% din primele plătite pentru clauze suplimentare, prin beneficiul „zero daune”.
Când economisești disciplinat, fără stres, rămâi protejat. Cu prietenii noștri Allianz-Țiriac, ai un plan care crește odată cu tine.
🗣 Piața Sfatului – Ideile care scot scântei
Nu părăsiți zona de confort, de Tibi Codorean.
„Plecarea din zona de confort te obligă să cauți intenționat disconfortul. Ceea ce… de ce ai face asta? De ce să-ți fie rău când poate să-ți fie bine? De ce să vrei anxietate când ai tihnă? De ce să vrei zile de luni când ai doar sâmbete și duminici?
Pe de o parte, gândirea asta se poate dovedi a fi limitativă și îți poate frâna dezvoltarea personală. Ajungem imediat și acolo. Pe de altă parte, confortul e chestia aia pe care oamenii o caută din cele mai vechi timpuri, pentru că de aia au inventat focul și salteaua de paie, ca să fie peștera mai confortabilă. Și apoi au inventat roata, fotoliul de plajă și pantofii cu talpă de spumă, toate pentru a-și spori confortul. Deci confortul e bun.
În al doilea rând, și cel mai important, mantra mesianică a mulțimii motivaționale e greșită (și potențial toxică) pentru că ignoră complet faptul că starea de flow se obține doar vâslind domol prin apele liniștite ale confortului. Nu prăvălindu-te cu caiacul printre stânci, vârtejuri și cascade.”
***
Mai are sens să investești în brand într-o perioadă atât de instabilă fiscal și economic? de Andrei Lasc.
La fel ca în viața personală, și în business ai nevoie să-ți „extinzi zona de confort”: reputația nu te ține la adăpost într-o perioadă instabilă, dar un brand solid îți dă libertatea să crești pe termen lung. Despre asta a scris mai multe Andrei Lasc, Brand Catalyst Poarta 9:
„Și da, sunt momente în viața unui business când supraviețuirea e prioritară. Dar dacă vrei să crești, e la fel de vital să investești în brand cum investești în oameni sau în echipamente. De ce?”
🌱 Strada Speranței – Primii pași ai unor visuri mari
Opinci din piele naturală
OPINCA este visul prietenelor Oana și Ioana, transformat în realitate din pasiune pentru autentic și dorința de a crea încălțăminte care să le reprezinte. Oana desenează modelele, Ioana le dă viață, iar împreună au construit un brand care pune confortul și originalitatea mai presus de trenduri. Sandalele din piele naturală, cu talpă subțire în stil barefoot, oferă libertate de mișcare și reconectare cu pământul. Sunt colorate, vesele și pline de personalitate. Preț: 340 lei.
Când vrei să faci bine, nu uita să faci o verificare mintală cu tine însuți: vreau să fac binele ca să fiu plăcut sau pentru că îmi vine autentic să fac asta?
Uneori, conformarea la normele grupului pentru a face un bine și a menține armonia presupune un cost la nivel de autenticitate. Când „a fi plăcut” devine constant mai important decât „a fi real”, riscăm să construim relații fragile, bazate pe imagine, nu pe încredere.
Partea bună este că pe termen lung autenticitatea este percepută ca o trăsătură pozitivă de caracter, chiar dacă pe moment poate să nu fie plăcut. Așa că te lăsăm cu un gând, pe care să-l duci sau nu în acțiune: în ce moment crezi că ai fi făcut mai mult bine dacă ai fi ales sinceritatea în locul amabilității?
Am scris mai multe și pe SoNexy despre diferența dintre „a fi plăcut” versus „a fi agreabil”.
📸 Belvedere – Bucuria explorării & frumusețea descoperirii
Raluca Arhire fotografiază de aproximativ opt ani, iar genurile sale preferate sunt fotografia fine art, fashion și documentară. Este fascinată de modul în care poate antropomorfiza animalele, surprinzând în expresiile lor aceleași trăsături și emoții pe care le caută și în portretul uman.
Deși este specializată în fotografia fine art, a ales să dezvolte și un proiect de suflet dedicat cățeilor – Arty & Daisy Pet Studio. Anul trecut, o problemă de sănătate a făcut-o să petreacă mai mult timp alături de ei, iar experiența a consolidat legături speciale cu animalele și a adus o nouă dimensiune în munca sa artistică. În septembrie, Raluca va vernisa o expoziție la Centrul de Cultură Apolonia din Brașov, unde va prezenta o parte dintre aceste proiecte.
Despre fotografia aleasă, Raluca ne spune:
„El este Arty, unul dintre cățelușii noștri, și este nebunit să apară și el în fotografii. De fiecare dată când am o ședință, vrea să participe și, în schimbul unor recompense, stă acolo aproape nemișcat – parcă s-a născut pentru asta.”
Ți-a plăcut PozitiVești? Trimite-l unui prieten!
Dacă munca noastră ți se pare valoroasă și crezi că facem ceva bun, ne poți susține printr-o donație. Îți mulțumim că ne ajuți să construim un viitor mai bun.
PozitiVești este scris de echipa Hacking Work: Ioana, Izabella, Andreea, Lore, Alexandra, Ionuț, Tibi, Cristi, Bogdan și Doru.
Urmărește-ne pe 🔵Youtube și ascultă-ne pe 🔵Spotify sau 🔵Apple Podcast. Ne întâlnim online și pe 🟠Linkedin 🟠Facebook 🟠Instagram și 🟠TikTok.
Mulțumim că ne citești, ne asculți și le spui și prietenilor tăi despre munca noastră. Să ne reîntâlnim sănătoși, voioși și mintoși. Servus!












Imi plac opincile-sandale!
Felicitari “carturarilor”!
Succes la tabara!
Si cate si mai cate… 👍